Din
punct de vedere lingvistic raspunderea este constientizarea de catre
personalitate a datoriei sale in fata societatii, unei colectivitati de oameni,
intelegerea sensului si insemnatatii comportamentului sau.
In
jurisprudenta acest termen a capatat o alta semnificatie, deosebita de cea din
limbajul obisnuit, si anume: evidentiaza consecintele negative, survenite in
cazul comiterii unor fapte ilegale de catre o persoana fizica sau o persoana
juridica. Raspunderea juridica include in sine
doar acele consecinte ale
incalcarii de drept, care se exprima in aparitia unor noi obligatiuni sau alte
modalitati a obligatiunilor aparute din raportul de drept deja existent.
Aceste
modalitati, precum si obligatiile noi aparute trebuie sa fie in legatura cu
urmarile negative, nesatisfacatoare pentru cel, ce a incalcat ordinea de drept.
Evidenta
raspunderii ca un sistem juridic special, in afara aplicarii masurilor de
constringere indreptate spre executarea obligatiei existente, tine de
continutul relatiilor care apar in cazul dat. Constringerea la indeplinirea
obligatiei n-o putem considera raspundere, deoarece constringerea statala e
indreptata doar la asigurarea obligatiei. Cu ajutorul constringerii de stat
participantii la raport sunt adusi la pozitia, in care ei ar trebui sa se afle
in corespundere cu cerintele legale.
Raspunderea
juridical civila este acea sanctiune aplicata fata de delicvent sub forma
impunerii unei obligatii juridico-civile reglementare sau lipsirea de un drept
civil ce-i apartine.
Raspunderea
civila este acea forma a raspunderii juridice ce consta in obligatia pe care o
are orice persoana de a repara prejudiciul pe care l-a cauzat alteia.
A
raspunde in mod civil inseamna, in sens juridic, a raspunde din punct de vedere
civil.
Prin
functia sa reparatorie, raspunderea civila are drept scop repunerea
patrimoniului persoanei prejudiciate in situatia anterioara, prin inlaturarea
tuturor consecintelor daunatoare ale faptei ilicite. Regulile pe care le pune
la baza atit practica judiciara, cit si literatura de specialitate, dar mai cu
seama legea civila, ca fiind principiul de baza al raspunderii civile se refera
la obligatia de reparare.
In literatura de
specialitate notiunea ”raspunderii juridice civile” ramine a fi
discutabila. Unii autori inainteaza notiunea de raspundere pozitiva, prin care
urmeaza inteles executarea tuturor obligatiilor in mod strict, de neabatut. In
sfera obligatiilor aceasta raspundere coincide de fapt cu executarea in mod
corespunzator a acestora. Dar, in acelasi context, executarea corespunzatoare a
obligatiilor si raspunderea juridico-civila se supun unor reguli diferite. Pina
cind obligatiile sunt executate in modul corespunzator, nu putem vorbi despre
raspundere, si dimpotriva, aplicarea raspunderii exclude executarea
corespunzatoare a obligatiilor. yj245r5477kjjp
In
unele cazuri incalcarea de drept serveste drept temei pentru nasterea si
dezvoltarea unui raport juridic civil. Este cazul cauzarii de daune, care va servi
drept temei pentru aparitia raportului juridic civil de despagubire. In asa
fel, raspunderea se reduce la aparitia unui raport scopul caruia este –
aplicarea masurilor corespunzatoare de influenta fata de persoanele, care au
incalcat norma de drept corespunzatoare.
E
diferita starea lucrurilor, cit priveste executarea necorespunzatoare a unei
obligatii sau neexecutarea unei obligatii intr-un raport juridic existent. In
acest caz raportul aparut deja si intre participantii acestui raport exista o
anumita legatura. Masurile de raspundere sunt indreptate (in cazul cind e
imposibil de a recupera in natura raportul juridic incalcat) spre a modifica
drepturile si obligatiile partilor astfel, ca, in rezultatul final sa fie
obtinute scopul urmarit de la bun inceput, de asemenea pierderile si
prejudiciul cauzat prin incalcarea obligatiei sa fie reparate de persoana
vinovata. Stabilirea clauzei penale sau repararea prejudiciului in cazul
neexecutarii obligatiei contractuale in conditiile in care este reala aceasta
executare, are drept scop obtinerea rezultatului concret (executarea unei
lucrari, punerea in circulatie a unor marfuri, produse calitative, in baza de
contract de cumparare - vinzare).
Prin
urmare, raspunderea pentru incalcarea obligatiilor intr-un raport juridic
existent are drept scop conformarea comportamentului real comportamentului
model al unui raport juridic.
Drept
consecinta, delimitam raspunderea in baza unui fapt juridic (ilicit) si
raspunderea pentru incalcarea obligatiei existente prestabilit. Deosebirea in
cadrul continutului acestor relatii face sa deosebim si forme diferite de
raspundere. Astfel, in cadrul raspunderii pentru un fapt ilicit (delict)
subiectul, care are anterior un comportament ilegal nu se afla in nici un
raport juridic anterior cu subiectul sau subiectele, drepturile carora le-a
incalcat. In acest caz se incalca nemijlocit o norma de drept, stabilita pentru
a ocroti drepturile si interesele subiective absolute a celor, ce au de
suferit.
In
cadrul raspunderii pentru incalcarea drepturilor si obligatiilor intr-un raport
juridic existent, comportamentul ilegal se reduce la incalcarea unui drept
relativ la o deviere a comportamentului real de la modelul, intarit intr-un
raport juridic. Aceasta deosebire in literatura juridica civila capata expresia
delimitarii raspunderii civile contractuale si delictuale.
Raspunderea
civila contractuala este indatorirea debitorului unei obligatii nascute
dintr-un contract de a repara prejudiciul cauzat creditorului sau prin faptul
neexecutarii in sens larg a prestatiei datorate, adica executarea ei cu
intirziere, executarea necorespunzatoare ori neexecutarea propriu-zisa totala
sau partiala.
Raspunderea
civila delictuala este obligatia unei persoane de a repara prejudiciul cauzat
altuia printr-o fapta ilicita extracontractuala sau, dupa caz, prejudiciul
pentru care este chemata prin lege sa raspunda. Privitor la raportul dintre
cele doua forme ale raspunderii civile, mentionam ca raspunderea civila
delictuala alcatuieste dreptul comun al raspunderii civile, pe cind raspunderea
contractuala este o raspundere cu caracter special, derogator. Ori de cite ori
nu avem de-a face cu o raspundere contactuala, vor fi aplicate regulile
privitoare la raspunderea civila delictuala.
In
literatura de specialitate s-au conturat teorii cu privire la natura juridica a
acestor doua forme a raspundeii civile; avind in vedere ca aceste au elemente
comune si, in acelasi timp, intre ele exista si deosebiri. Astfel, s-au purtat
discutii controverse in incercarea de a rezolva problema in cauza, raspunsul
fiind diferit, conturindu-se doua teorii: teoria dualitatii raspunderii
civile si teoria unitatii raspunderii civile.
a)
La etapa actuala teoria unitatii raspunderii civile pare a fi mai mult
sustinuta atit de teoriticieni, cit si de practicieni, invocindu-se, macar si
ipoteza ca culpa contractuala are aceeasi natura ca si cea delictuala si consta
in atitudinea psihica fata de fapta ilicita. Aceasta teorie s-a accentuat mai
cu seama in literatura de specialitate franceza din ultimii ani, unde se
sustine abrogarea tuturor diferentelor intre situatia victimei contractante si
a unei terte persoane. Tot aici se mentioneaza ca pe viitor se tinde la
distinctia intre "drept general sau comun" si regimurile spcifice a responsabilitatii
civile.
Cunoastem
faptul ca unul din principiile caracteristice raporturilor contractuale este
principiul relativitatii, adica, in aceasta ordine de idei responsabilitatea
contractuala pentru produse va putea fi invocata numai de partile contractante.
Tertele persoane nu vor putea invoca raspunderea contractuala pentru
prejudiciul suferit ca urmare a neexecutarii ori a executarii necorespunzatoare
a unui contract. Pentru acoperirea prejudiciilor suferite, tertii vor putea
apela la raspunderea civila delicuala, in masura in care sunt intrunite
conditiile pentru aceasta raspundere.
Ex.
(cu aspect economic): conform legislatiei in vigoare si proiectului Codului
civil al Republicii Moldova, rapunderea delictuala poate fi invocata doar
atunci cind produsul defectuos a cauzat prejudicii vietii, sanatatii sau averii
consumatorului.
Admitem
cazul cind un consumator a procurat un frigider, care are termen de garantie
stabilit de producator (un an de zile). Peste o saptamina de zile consumatorul
vinde, la rindul sau acest frigider unei terte persoane, din cauza ca nu mai
are nevoie de el in virtutea faptului ca va pleca pe o perioada indelungata
peste hotare.
In
intervalul termenului de garantie frigiderul se deterioreaza si nu mai poate fi
folosit dupa destinatie (fara a fi prezenta vinovatia noului proprietar). Apare
intrebarea: va putea oare noul proprietar sa-l atraga pe producator (sau
unitatea comerciala) la raspundere contractuala, din moment ce intre ei nu
exista un raport contractual? Este oare rezonabil sa inaintam actiuni catre
persoana care i-a vindut nemijlocit acest frigider, cu posibilitatea inaintarii
ulterioare a actiunii in regres de catre acesta fata de producator (realizator-
organizatia comerciala)?
Sirul
de deosebiri intre raspunderea contractuala si cea delictuala, permite totusi
sa spunem ca ele exista in cadrul unitatii raspunderii civile. Stabilind
anumite limite ale aplicarii raspunderii delictuale sau contractuale,
legiuitorul se orienteaza la faptul, care din aceste forme este capabil cit mai
efectiv sa influenteze asupra participantilor la relatiile civile, stimulindu-i
pe acestia la luarea deciziilor optime in situatii concrete.
Alegerea
de catre legiuitor a formei raspunderii se infaptuieste tinind cont de
specificul functional al raspunderii contractuale si delictuale, deaceea
aceasta situatie urmeaza a fi luata in consideratie la imbunatatirea
legislatiei privind imbunatatirea protectiei pagubasilor.
Examinind
raspunderea juridico-civila ca modalitate de aparare a drepturilor pagubasilor,
trebuie de precizat functiile acesteia, ea permitind stabilirea limitelor
aplicarii efective in scopul atingerii obiectivelor propuse.
In
literatura de specialitate este mult discutata problema cumulului dintre
raspunderea contractuala si cea delictuala. Desigur, aceasta problema poate fi
discutata doar cind intre autorul prejudiciului si persoana pagubita exista un
contract valabil incheiat, a carui neexecutare s-a concretizat in producerea
prejudiciului.
Un
principiu care se impune in practica judecatoreasca este ca nu este posibila
nici o combinare, in cadrul unei actiuni mixte, a regulilor ce se aplica atit
in cadrul raspunderii delictuale, cit si celei contractuale, asa cum si
apelarea, in completare, la actiunea contratuala, pe baza careia au fost obtinute
despagubiri.
Admitem
cazul cind un consumator a procurat un oarecare produs (frigider,televizor
s.a.) care, fiind conectat la reteaua electrica, a explodat, provocind un
incendiu. Drept consecinta, toata averea acestuia a fost distrusa, inclusiv a avut
de suferit si copilul minor de (5 ani) care s-a soldat cu arsuri de gradul II
si deosebite consecinte de ordin moral. Desigur, nu se urmareste nici o vina a
consumatorului in aceasta situatie, deoarece cazul s-a produs din motiv ca
bunul a fost necalitativ.
Este
foarte greu de imaginat ca consumatorul in cauza va inainta mai intii o actiune
pe temei contractual (care ar insemna, in cazul dat, inlocuirea cu un alt bun
de calitate corespunzatoare sau rezilierea contractului), si, ulterior, sa
inainteze o actiune pe temei delictual, pentru a dobindi repararea intregului
prejudiciu, atit material, cit si moral.
Reiesind
din situatia ilustrata, consumatorul in cauza va avea tot temeiul de a inainta
nemijlocit actiune in ordine de raspundere delictuala, deaceea nu putem fi de
acord intrutotul cu parerea, ca in cazul in care intre parti a existat un
contract, din a carui neexecutare au rezultat prejudicii, nu este posibil sa se
apeleze la raspunderea delictuala, calea de ales fiind aceea a raspunderii
contractuale.
Dupa
cum am aratat mai devreme, atit raspunderea delictuala, cit si cea contractuala
poate fi invocata doar daca exista elementele, temeiurile atragerii la
raspundere, care, de fapt, sunt comune ambelor forme. Acestea sunt:
1. prejudiciul;
2. fapta ilicita;
3. legatura cauzala dintre fapta si prejudiciu;
4. vinovatia.
a)
Prejudiciul. Principiile repararii ale prejudiciului.
Printre
elementele constitutive ale raspunderii civile, prejudiciul este cel a carui
existenta atrage cele mai putine discutii. Expresia de prejudiciu apartine
vorbirii curente si semnifica paguba, dauna, stirbirea onorii, a reputatiei, a
prestigiului cuiva.
Se
considera ca termenul de prejudiciu are doua intelesuri: unul traditional, care
vine in sens larg din dreptul roman, si desemneaza prejudiciul sau paguba,
si altul, prin care intelegem despagubirea. Prima acceptiune este si cea
corecta, pentru ca despagubirea semnifica valoare de acoperire, de inlocuire a
pagubei.
Repararea
prejudiciului se caracterizeaza prin aceea ca, averea trece din sfera
patrimoniala a unui participant a raporturilor juridice civile (cauzatorul
prejudiciului) in sfera patrimoniala a altui participant al raporturilor
juridice civile (cel ce a avut de suferit). Deaceea repararea prejudiciului
reprezinta insasi raspunderea unui participant al raportului fata de celalalt,
si prin aceasta se si deosebesc de alte forme a raspunderii juridico-civile,
care-s legate nemijlocit de lipsirea de un drept oarecare civil (de exemplu,
confiscarea in folosul statului a ceea, ce a primit un subiect, incheind o
conventie contrar intereselor statului).
Se
are in vedere cazul de nepermitere a restrictiei ca efect al nulitatii
conventiilor, incheiate contrar intereselor statului si societatii (art.51 al
Codului civil al Republicii Moldova). Repararea prejudiciului e indreptata la
restabilirea sferei patrimoniale a pagubitului din contul averii vinovatului,
deaceea ea tot timpul poarta un caracter compensator.
Prejudiciul
poate fi privit sub aspect social si juridic. In acceptiunea sa sociala orice
incalcare de drept presupune un prejudiciu, fiindca acesta se rasfringe negativ
asupra relatiilor sociale.. In sens juridic incalcarea de drept poate si sa nu
atraga dupa sine un prejudiciu.
In
literatura de specialitate se mai utilizeaza pe larg notiunile de: “dauna”,
”prejudiciu”, “pierdere”, primele doua fiind sinonime. Pierderile reprezinta
expresia baneasca a daunei sau prejudiciului. Prin pierderile cauzate se are in
vedere aprecierea baneasca a acelui prejudiciu, care a fost cauzat de debitorul
contractual sau de persoana, vinovata de cauzarea unui delict.
Prin
prejudiciu cauzat pagubasuluilui se intelege rezultatul daunator, de natura
patrimoniala sau nepatrimoniala, al atingerii aduse prin fapte de orice fel
drepturilor aceastora, valorilor pe care ei le ocrotesc, rezultat care, in
conformitate cu legea civila, atrage obligatia de reparare din partea persoanei
responsabile.
Prejudiciul
poate fi cauzat atit persoanei cit si bunurilor acesteia, putem mentiona ca in
primul caz prejudiciul urmeaza de reparat doar daca a fost cauzat anume
persoanei fizice. In cazul al doilea, avindu-se in vedere prejudiciul cauzat
bunurilor persoanei fizice, in proiectul Codului civil al Republicii Moldova se
prevede ca, in ordine delictuala urmeaza de reparat si prejudiciul adus
bunurilor unei persoane juridice, ca urmare a deficientelor constructive, de
productie, de receptura sau a altor neajunsuri a marfurilor, lucrarilor si
serviciilor.
Daca
prejudiciul cauzat pagubasului poate fi apreciat in bani, el este un prejudiciu
patrimonial. Prejudiciul cauzat prin deteriorarea sau distrugerea unui bun sau
prejudiciul cauzat unei persoane care si-a pierdut total sau partial
capacitatea de munca sunt exemple tipice. Daca prejudiciul nu este susceptibil
de evaluare baneasca, el este prejudiciu moral (nepatrimonial).
In
domeniul protectiei consumatorului practica judecatoreasca demonstreaza, ca
aproape in exclusivitate pe linga cerinta privind repararea prejudiciului,
consumatorul cere si repararea prejudiciului material, de exemplu: in baza
art.32 al Legii privind protectia consumatorilor a fost incasat de la S.A.
"R.N" in folosul lui F. sumele atit pentru prejudiciul material, cit
si pentru cel moral, din motivul expirarii termenul prevazut in contractul de
executare a comenzii. (Decizia Colegiului civil al Curtii de Apel Nr.2r-63 din
28.02.1997).
Avind
in vedere ca Legea R.M.Nr.1453-XII din 25.05.93 stabileste si compensarea
daunelor morale ca masura de raspundere (juridica) pentru incalcarea
drepturilor, insa pentru analiza acestei probleme e nevoie de un capitol
capitol separat.
Prejudiciul
patrimonial are doua parti componente:
-pierderea
efectiv suferita;
-beneficiul
nerealizat.
Unul
dintre principiile repararii prejudiciului este repararea integrala a acestuia.
Pierderea efectiv suferita consta intr-o micsorare a valorii active a
patrimoniului consumatorului, pe cind beneficiul nerealizat este lipsa
activului patrimonial de sporire care ar fi intervenit daca nu s-ar fi savirsit
fapta ilicita.
Altfel
spus, dauna reala consta din acele cheltuieli, pe care pagubasul, a carui
drepturi sunt incalcate, le-a suportat sau le va suporata pentru revenirea la
situatia anterioara incalcarii drepturilor, pierderea sau deteriorarea
bunurilor lui. Beneficiul nerealizat include veniturile, pe care le-ar fi
primit persoana vatamata, participind in conditiile obisnuite la relatiile
juridice civile, daca drepturile nu i-ar fi fost incalcate.
Privitor
la dauna reala, necesitatea cheltuielilor si marimea lor, necesare pentru a
readuce starea lucrurilor la situatia anterioara incalcarii dreptului
subiectiv, trebuie sa fie confirmate de calcule intemeiate, dovezi, devizul
cheltuielilor, indreptate la inlaturarea neajunsurilor marfurilor, lucrarilor,
serviciilor. Cit priveste dauna reala provocata bunurilor consumatorului, spre
exemplu, de acelas incendiu, ca urmare a conectarii la reteaua electrica a unui
aparat de uz casnic cu deficiente, urmeaza sa fie reparata in intregime, la
baza fiind evaluarea tututor obiectelor care au pierit sau au fost deteriorate.
Daca la acel moment in incaperea respectiva se aflau bunuri a unor terte
persoane, acestea, la randul lor, tot pot fi indicate in lista rspectiva.
Beneficiul
nerealizat deseori este numit ireal, ceea ce este incorect. In cazul persoanelor
juridice, beneficiul nerealizat ce da dreptul la despagubire se poate produce
sub forma “bulgarului de zapada” prin rostogolire, avind in vedere ca
specificul comertului presupune reinvestirea continua a profitului. Intrucat
legislatia privind protectia consumatorului reglementeaza doar distribuirea
produselor (lucrarilor, serviciilor) in scop de utilizare de fiece zi, in scop
neeconomic, iar subiectele in cauza sunt cele cu scop economic, decade
intrebarea despre pretinderea unui oarecare venit (beneficiu) nerealizat.
Este
evident, ca astfel de marfuri (lucrari, servicii) din punct de vedere al legii
exclude posibilitatea utilizarii lor pentru primirea venitului. Totodata dorim
sa atragem atentia asupra faptului, ca Legea R.M.Nr 1453-XII din 25.05.93
utilizeaza doua expresii diferite in contexte diferite. Asa, art.27 prevede ca
daunele pricinuite sanatatii, vietii proprietatii consumatorului ca urmare a
deficientelor constructive, de productie de receptura sunt restituite in
intregul volum (ceea ce presupune si venitul nerealizat), iar art.11 prevede
pentru cazul de comercializare a marfurilor necalitative si rezilierea
contractului si despagubirea pierderilor suferite (ceea ce ne permite sa facem
concluzia, ca in acest caz nu poate fi vorba si despre un oarecare venit
nerealizat).
De
aici, si diferente de sens intre expresiile: ”repararea daunei in intregul
volum” si “despagubirea pierderilor suferite”, ultima incluzind in sine
cheltuielile efectiv facute (in care se include insusi pretul de cumparare a
produsului necalitativ, de transportare (cind se efectueaza cu fortele
consumatorului), de reparatie si altele, precum si marimea compensatiei pentru
dauna morala, daca este pretinsa. Literatura de specialitate mentioneaza drept
venit nerealizat pierderea salariului in legatura cu vatamarea sanatatii.
Vatamarea
integritatii corporale si a sanatatii poate genera, pe linga cheltuieli pentru
ingrijiri medicale necesare si pierderea totala sau partiala a capacitatii de
munca, iar prejudiciul sub forma venitului nerealizat reprezinta cistigul din
munca de care a fost lipsita victima in aceeasi proportie. Spre exemplu: o
actrita cu renume, folosind o crema pentru fata, care se pretindea a fi de
firma vestita, a avut de suportat urmari grave sub forma de desfigurari, arsuri
ale fetei. Acest lucru a facut imposibila activitatea ei profesionala
ulterioara. Prejudiciul estetic poate genera pagube patrimoniale atunci cind
aspectul fizic reprezinta un criteriu in activitatea unei persoane fizice.
In
acelas sens, are dreptul la despagubire si persoana care la data faptei ilicite
nu era incadrata in munca, daca, capabila de munca fiind, i s-a rapit putinta
de a se incadra sau reincadra in munca prin savirsirea faptei ilicite. Durerea
fizica poate avea urmari asupra capacitatii de munca si poate genera pierderi
patrimoniale reparabile.
Dupa
regula generala urmeaza a fi reparata (in urma raspunderii) atit dauna reala,
cit si venitul nerealizat. Dar, totodata vor fi nule acele clauze de
neraspundere sau micsorare a raspunderii in contractele de adeziune, unde una
din parti (creditorul spre exemplu) este un consumator - persoana fizica, daca
marimea raspunderii pentru aceasta categorie de obligatii este stabilita de
lege. De exemplu, va fi lovita de nulitate absoluta o conventie incheiata intre
un cumparator - persoana fizica si o organizatie comerciala, unde aceasta din
urma nu va purta raspundere pentru vinderea bunurilor de o calitate
necorespunzatoare.
Modalitatea
despagubirii in natura sau in forma baneasca o alege instanta de judecata, in
dependenta de imprejurarile concrete ale cauzei. Desigur, la baza sunt puse si
interesele persoanei fizice. Repararea in natura a prejudiciului, ca urmare a
raspunderii juridice, inseamna alegerea mijloacelor celor mai adecvate formei si
gravitatii acestuia.
Repararea
in natura este activitatea de inlaturare a prejudiciului suferit de catre o
persoana prin utilizarea unor modalitati si procedeie practice (cum ar fi
inlocuirea unor bunuri distruse cu altele de acelasi fel, efectuarea unor reparatii
tehnice s.a.) care, in functie de specificul si gravitatea prejudiciului
respectiv, sunt apte sa duca, in cea mai mare masura, la realizarea
principiului repararii integrale a prejudiciului si la restabilirea situatiei
anterioare a persoanei pagubite.
In
materia raspunderii delictuale pentru produsele defectuoase repararea
vatamarilor aduse persoanei poate fi realizata numai prin echivalent banesc, in
majoritatea cazurilor, insa distrugerile cauzate bunurilor acesteia pot fi
reparate fie in natura, prin inlocuire, restituire ori reparare, fie prin
echivalent banesc, fie cumulind cele doua modalitati de reparare.
In
cadrul raspunderii contractuale modalitatea de reparare difera in functie atit
de natura obligatiei neexecutate, ori executate cu intirziere, ori defectuos.
In practica se recurge deseori la cumulul celor doua modalitati. Reclamantul
creditor poate fi autorizat sa indeplineasca obligatia de a face pe cheltuiala
debitorului pirit. Spre exemplu, in cazul procurarii unui automobil cu defecte,
consumatorul poate efectua reparatia de sine statator, punind in seama
vinzatorului sau a producatorului obligatia de a suporta cheltuielile.
Pentru
a se produce repararea prejudiciului, urmeaza sa-l determinam, cit sa
determinam si reparatia.
b)
Fapta ilicita.
Fapta
ilicita reprezinta conditia obiectiva a raspunderii juridice. Comportamentul
este ilegal, daca incalca o norma de drept indiferent de faptul stia ori nu
stia subiectul respectiv ca incalca aceste norme. Normele dreptului civil
stabilesc diferite cerinte fata de comportamentul participantilor la circuitul
civil, inclusiv si fata de agenti economici si consumatori.
Va
fi ilegal acel comportament al agentului economic, care nu corespunde
cerintelor inaintate pentru executarea corespunzatoare a obligatiei. Daca
obligatia apare din contract, atunci ilegal va fi acel comportament al
debitorului, care neglijeaza (incalca) conditiile contractului. In mod obisnuit
fapta ilicita, ca element al raspunderii civile pentru produse, este definita
ca fiind orice fapta care, incalcindu-se normele dreptului civil obiectiv, sunt
cauzate prejudicii dreptului subiectiv, apartinind unui consumator. Principiul
de drept obiectiv care este incalcat este acela ca nimanui nu-i este permis sa
aduca, prin fapta sa, vreo vatamare unei alte persoane, drepturilor subiective
ale acesteia.
Atunci
cind examinam fapta ilicita, ca element al raspunderii civile delictuale,
subintelegem obiectivitatea, manifestarea exterioara a unei atitudini de
constiinta si vointa a unei anumite persoane.
Fapta
ilicita consta din actiuni si inactiuni.
In
literatura de specialitate se mentioneaza ca atit actiunii cit si inactiunii le
sunt caracteristice aceleasi semne interne. Din punct de vedere juridic
inactiunea nu poate fi redusa la simpla pasivitate a subiectului, dar
reprezinta neexecutarea acelor actiuni concrete, la care era obligata in baza
legii sau in baza unui contract.
Asadar,
inactiunea constituie fapta ilicita, ori de cate ori norma ilegala obliga o
anumita persoana sa actioneze intr-un anumit mod, cerinta legala care nu a fost
respectata. Aceasta inactiune ar putea reprezenta un comportament “o actiune”
impotriva legii, de natura a angaja raspunderea autorului sau. Este posibil ca
in acelasi comportament ilicit al unui agent economic sa fie intrunite, in
acelasi timp, atit actiuni, cit si inactiuni ilicite.
Astfel,
vor fi ilegale si actiunile (spre exemplu) vinzatorului, care a transmis
cumparatorului marfuri, calitatea carora nu corespunde clauzelor contractului
(legii- in cazuri generale) sau prin care induc in eroare consumatorul privitor
la anumite calitati ale produsului. Drept inactiuni ilegale vor servi acele
fapte, care constau in neinformarea cumparatorului despre viciile ascunse ale
bunului, sau in sensul adevarat al cuvintului, neprezentarea informatiei despre
produs ( se considera drept ilicita, lipsa informatiei si situatia, cind
informatia nu este inscrisa in limba de stat sau alte limbi, care vor fi
stabilite de Guvern).
La
fel inactiune va fi refuzul de a preschimba produsul viciat pe altul de aceiasi
masura, model, calitate corespunzatoare, sau refuzul de a efectua reparatia
bunului necalitativ.
c)
Raportul de cauzalitate
Pentru
a fi angajata raspunderea unei persoane nu este suficient sa existe, pur si
simplu, o fapta ilicita si un prejudiciu suferit de o alta persoana, dar este
necesar ca intre fapta si prejudiciu sa fie un raport de cauzalitate, in sensul
ca acea fapta a provocat acel prejudiciu.
Deseori
raportul de cauzalitate cit priveste prejudicierea consumatorilor poate fi
stabilit cu usirinta. Alteori raportul in cauza este mai greu de stabilit, mai
ales cind efectul a fost precedat de o multitudine de actiuni umane sau de alte
imprejurari. Spre exemplu, un automobil, care a fost procurat (nou) si care
avea deficiente ale frinei, dar care la prima vedere nu au putut fi depistate.
Parcurgind o oarecare distanta, automobilul a produs un accident anume din
cauza ca frina nu a putut fi pusa in functiune la momentul cuvenit. In rezutat,
a decedat stapinul si doua persoane s-au soldat cu leziuni corporale grave,
automobilul, deteriorindu-se, desigur.
La
prima vedere este greu de stabilit cauza accidentului: calitatea
necorespunzatoare a automobilului sau neindeminarea soferului. Tocmai de aceea
in practica judecatoreasca se dispune efectuarea, unor expertize tehnice,
chimice, medicale sau de alta natura. Asemenea expertize, desigur necesare, nu
sunt intotdeauna suficiente pentru lamurirea participarii persoanei
(consumatorului) la producerea efectului, fiind necesare o serie de alte probe.
Deci trebuie precizat ca este necesar sa se stabileasca nu un raport de
cauzalitate in general, ci raportul de cauzalitate specific dintre actiunea sau
inactiunea omeneasca cu caracter ilicit si prejudiciul, fara a ignora ori
subaprecia cauzele de ordin fizic, biologic, medical, tehnic.
Desi
orice actiune umana constituie o actiune unitara, de ordin psiho-fizic, ea
exprimind nu numai o exteriorizare obiectiva, dar deopotriva, si o atitudine de
constiinta, afectivitate si vointa, totusi, atunci cind analizam raportul de
cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu, facem abstractie de atitudinea
subiectiva. Aspectele de ordin psihic alcatuiesc un element important pentru
stabilirea raspunderii: vinovatia.
d)
Vinovatia. Temeiuri de exonerare de raspundere pentru produse.
Literatura
juridica actuala defineste vinovatia ca reprezentind “atitudinea psihica pe
care autorul a avut-o la momentul savirsirii faptei ilicite sau la momentul
imediat anterior savirsirii acesteea, fata de fapta si urmarile acesteea.“
Aceasta
formulare se refera, pe de o parte, la elemente de ordin intelectiv si volitiv
(“ atitudinea psihica”), iar pe de alta parte demonstreaza legatura acestui “
subiectiv” al omului cu fapta sa si urmarile acesteia, adica elementul obiectiv.
Este
de mentionat ca, vinovatia inseamna o atitudine psihica fata de fapta ilicita
si urmarile acesteia, insa o atitudine subiectiv negativa, de ignorare a
regulilor juridice instituite in societate, considerate valabile si acceptate
ca valoroase la un anumit moment dat. Nu orice atitudine subiectiva constituie
vinovatie, ci doar acea atitudine, ce presupune constientizarea semnificatiei
sociale a faptei sale, a caracterului ei antisocial, si vinovatia de a savirsi
fapta si de a-si asuma urmarile acesteia.
Ca
proces psihic, structura vinovatiei civile cuprinde elementul intelectiv si
volitiv. Procesele psihice, componente ale vinovatiei, nu sunt diferite de cele
care constituie substratul psihic al oricarei actiuni umane. Din punct de
vedere intelectiv, actul voluntar al omului contine un complex proces cognitv,
ce presupune cunoasterea obiectului, constientizarea trebuintelor, dorintelor,
valorizarea motivelor, scopurilor, mijloacelor si corelarea lor prin prisma
exigentelor propriului eu si a celor obiective.
Individul
nu poate fi facut civilmente raspunzator daca nu a cunoscut semnificatia
sociala a faptelor sale. Omul trebuie sa-si dea seama ca faptele sale sunt de
natura sa vatameze drepturile subiective ale celorlaltti membri ai societatii,
adica trebuie sa aiba constiinta carecterului antisocial al conduitei sale.
Factorul
volitiv, de vointa, reprezinta activitatea psihica indreptata spre atingerea
unor scopuri, care presupune deliberarea si decizia pentru un anumit
comportament de urmat. Vinovatia poate fi abordata din perspectiva formelor
sale de manifestare, punindu-se accent pe elementele sale de structura
(intelectiv si volitiv). Din acest punct de vedere se si analizeaza gradele
vinovatiei, adica forma intentiei sau forma neintentionata. Desi gradul
vinovatiei nu prezinta relevanta juridica deosebita in dreptul civil, totusi,
in unele cazuri gravitatea vinovatiei produce efecte juridice specifice, la
care ne vom opri, pe scurt, in continuare.
1.
Instantele de judecata sunt orientate inspre aprecierea mai larga a intinderii
prejudiciului, in cazul in care este vorba de o fapta intentionata sau
savirsita prin imprudenta, si, in asemenea situatie, este tendinta ca si
intinderea reparatiei sa fie mai mare.
2.
Daca in materia raspunderii civile delictuale se admit clauze de neraspundere,
atunci ele vor fi valabile numai pentru neglijenta usoara, si, dimpotriva, nu
se vor aplica cind e vorba de intentie sau neglijenta grava.
3.
In caz de cumul al raspunderii civile delictuale cu cea contractuala, in unele
cazuri solutia depinde de gravitatea vinovatiei.
4.
Daca pe linga vinovatia autorului faptei ilicite se constata si vinovatia
victimei, gradul vinovatiei autorului are importanta in privinta stabilirii
prejudiciului pe care trebuie sa-l repare.
5.
In materia viciilor ascunse, efectele pot fi diferite pentru viciile ascunse
care n-au fost cunoscute si viciile ascunse cu viclenie. Spre deosebire de
fapta ilicita si legatura cauzala ca fiind elemente obiective ale raspunderii
civile, vinovatia (generatoare de raspundere juridica) reprezinta conditia
subiectiva. Fiind atitudinea psihica a subiectului fata de fapta sa, vinovatia
se poate constata atit la persona fizica, cit si la persoana juridica.
Vinovatia persoanei juridice este privita prin prisma vinovatiei
colaboratorilor sai in procesul executarii obligatiunilor lor de serviciu in
virtutea functiei ocupate sau a specificului muncii prestate. Din moment ce
persoana juridica este debitor, actiunile lucratorilor debitorului in vederea
executarii obligatiilor sale se considera actiuni ale debitorului. De exemplu,
vinovatia unei fabrici care avea obligatia de a coase elementele din piele, si
care nu si-a executat corespunzator aceasta obligatie, folosind ate din cele
mai necalitative, putrezite chiar. De asemenea, poarta vinovatie si personele
responsabile, care au admis productia in cauza spre realizare si care nu au
luat masurile necesare corespunzatoare pentru preintampinarea acestei sutuatii.
In rezultat sunt lezate drepturile consumatorului.
In
literatura se intalnesc si pareri opuse. Se mentioneaza de exemplu, ca
vinovatia unei persoane juridice nu se poate reduce la vinovatia
colaboratorilor ei, dar reprezinta vinovatia unui colectiv intreg formind un
tot intreg. Intr-adevar, calitatile unui tot intreg nu pot fi reduse la o
simpla adunare a calitatilor partilor lor componente. Insa pentru stiinta
juridica are o importanta deosebita acea imprejurare, care ne demonstreaza ca
vinovatia persoanei juridice in exterior nu se poate manifesta altfel, decit
prin prisma comportamentului vinovat al colaboratilor ei.
Potrivit
art. 27 al Legii R.M. Nr 1453-XII din 25.05.93 : ”Daunele pricinuite sanatatii,
vietii, proprietatii consumatorului ca urmare a deficientelor constructive, de
productie, de receptura sunt restituite in intregul volum, daca legislatia in
vigoare nu prevede raspundere mai drastica.” Desi legea nu stabileste faptul,
ca raspunderea va surveni indiferent de vinovatia agentului economic, acest
fapt reiese din continutul art.27 al respectivei legi. Mai mult ca atit
consumatorul este exonerat de obligatiunea de a dovedi lipsa vinovatiei sale.
Prin urmare, producatorul trebuie sa dovedeasca vina consumatorului.
Tarile
–membre ale Uniunii Europene, transpunind in legislatiile lor interne Directiva
nr. 374 privind raspunderea pentru produsele defectuoase, au stabilit
principiul raspunderii fara vinovatie a producatorului in caz de prejudiciu
cauzat prin defectul unui produs si suprimarea oricarei diferente intre
victime, care trebuie supuse aceluiasi regim de raspundere chiar daca sunt sau
nu legate prin relatii contractuale de producator. De altfel, directiva prevede
cauze de exonerare limitative. Proiectul noului cod civil al Republicii Moldova
prevede la fel raspunderea producatorului pentru produsele defectuoase,
indiferent de vina acestuia.
Potrivit
art.29 al Legii Republicii Moldova mentionate mai sus: “Agentul economic
urmeaza a fi exonerat de despagubire, daca va dovedi nerespectarea de catre
consumator a regulilor de exploatare a produsului sau serviciului,
nerespectarea masurilor elementare de precautie, a conditiilor inofensivitatii
produsului sau serviciului, utilizarea acestuia neconform destinatiei.” Codul
Civil al Federatiei Ruse (art.1098) stabileste, ca “Vinzatorul sau producatorul
marfii, executorul lucrarii sau serviciului este eliberat de raspundere in
cazul, daca va dovedi, ca dauna a aparut ca urmare a fortei majore sau
incalcarea de catre consumator a regulilor stabilite de utilizare a marfurilor,
rezultatelor lucrarilor, serviciilor, sau pastrarii lor.”
Fapta
victimei, in cazul dat, a consumatorului, exonereaza de raspundere in masura in
care ea are efectul unei adevarate forte majore raportat la “fapta lucrului”.
In caz contrar, ea duce numai la micsorarea raspunderii producatorului, proportional
cu gradul de participare a victimei.
Fapta
victimei exonereaza de raspundere numai atunci cind ea este singura cauza a
producerii prejudiciului. De fapt, in mod practic, producatorul (vinzatorul) in
calitate de pirit, tinde sa dovedeasca ca, in realitate, nu exista raport de
cauzalitate intre “fapta produsului” si producerea prejudiciului.
Cind
alaturi de fapta victimei apare si vinovatia producatorului, se pune problema
vinovatiei comune, dar, in mod practic apar mari dificultati in stabilirea gradului
de contributie la producerea prejudiciului, dificultati izvorite din
necesitatea compararii culpei dovedite a victimei cu culpa prezumata a
producatorului.
Asa-zisa
vinovatie mixta este caracterizata de citeva momente:
1)
prejudiciul apare in rezultatul comportamentului cu vinovatie nu numai a
debitorului, dar si a creditorului;
2)
prejudiciul apare in sfera patrimoniala numai a unei parti a
obligatiei-creditorului;
3)
prejudiciul reprezinta un tot intreg si este imposibil de stabilit, in ce
marime sunt cauzate de actiunile cu vinovatie a debitorului, si respectiv ale
creditorului.
In
asemenea cazuri, de obicei, instanta de judecata micsoreaza marimea raspunderii
debitorului.
Deoarece
in cazul vinovatiei mixte este imposibil de apreciat, care parte a pierderilor
le-a provocat debitorul, iar care - comportamentul creditorului, unicul
criteriu, de care ne putem conduce este forma vinovatiei debitorului si
creditorului (debitor fiind producatorul, vinzatorul, executorul lucrarii,
serviciului).
Din
cele expuse, reiese ca raspunderea delictuala pentru produse defectuoase poarta
un caracter obiectiv. Doctrina juridica si practic juridica in materie admit
existenta unor forme ale raspunderii civile delictuale fara vinovatie. Astfel,
tarile Uniunii Eropene, cat si noul Cod civil al Federatiei Ruse, Georgiei si
altor state au stabilit prin norme imperative raspunderea pentru produsele
defectuoase fara vinovatie, fiind marita considerabil responsabilitatea
producatorilor neonesti.
Legislatia
in cauza prevede doar citeva cazuri de exonerare de raspundere la care vom
reveni putin mai jos. Problema raspunderii obiective este controversata,
deaceea, pentru a nu se indeparta de ideea de vinovatie (ca generatoare a
raspundrii, chiar si juridice), idee, pe care se fundamenteaza intreaga
legislatie civila, unii autori sustin solutia temeiului subiectiv-obiectiv,
propusa in doctirna juridica pentru cazurile asa-numite, raspunderi obiective.
In
literatura se evidentiaza legatura strinsa care exista intre cele patru
elemente ale raspunderii civile delictuale. Atitudinea psihica a autorului
faptei ilicite se analizeaza pornindu-se de la elementele obiective ale
raspunderii, prin care aceste elemente sau pe baza lor facindu-se si dovada
vinovatiei.
Legislatia
Repiblicii Moldova cu privire la protectia consumatorilor (in cazul dat)
prevede un singur caz de exonerare de raspundere pentru aducerea prejudiciilor
consumatorilor prin comercializarea produselor defectuoase, si anume, art.29
declara ca ”Agentul economic urmeaza a fi exonerat de despagubire, daca va
dovedi nerespectarea de catre consumator a regulilor de exploatare a produsului
sau serviciului, nerespectarea masurilor elementare de precautie, a conditiilor
inofensivitatii produsului sau serviciului, utilizarea acestuia neconform
destinatiei.“
Facind
o analiza mai ampla a legislatiei statelor care au intarit drept temei a
raspunderii delictuale si raspunderea pentru produse (Rusia, Germania, Franta,
Olanda), putem mentiona ca este tratata diferit problema exonerarii de raspundere.
De
exemplu, Codul Civil al Federatiei Ruse mai mentioneaza si forta majora,
alaturi de vina consumatorului. Forta majora este o imprejurare externa,
invinsibila si irezistibila, cu caracter absolut, adica pentru oricine s-ar
afla in aceeasi situatie.
In
legislatiile civile ale tarilor sus-amintite se mai enumera citeva temeiuri de
exonerare de raspundere a producatorului si, anume:
• produsul sa nu fie adus
in circulatie;
•
in raport cu imprejurarile se poate considera ca produsul nu avea defectul care
a cauzat prejudiciul in momentul in care producatorul l-a pus in circulatie;
•
defectul consta in aceea ca produsul in momentul in care producatorul l-a pus
in circulatie corespundea unor dispozitii legale obligatorii;
•
defectul, in raport cu stadiul stiintei si al tehnicii in momentul in care
producatorul l-a pus in circulatie, nu putea fi recunoscut.
In
literatura franceza de specialitate toate temeiurile de exonerare de raspundere
pentru produse sunt clasificate in doua grupe: temeiuri generale si speciale.
Temeiuri speciale sunt acelea care au fost mentionate mai sus. Cu privire la
ultimul temei Legea Federatiei Ruse “Privind protectia consumatorului” (
art.14) stabileste ca: prejudiciul urmeaza sa fie reparat indiferent de faptul,
daca stadiul stiintei si tehnicii permitea sau nu de a descoperi careva
calitati daunatoare ale materialelor, produselor, mijloacelor sau mecanismelor
de prelucrare.
Desi aceasta norma prevede un regim mult prea
sever de raspundere pentru producator ( care mai este numita si “ raspundere
absoluta” sau raspundere pentru rezultat) este binevenita, credem noi.
Dupa cum mentionam mai inainte, Legea R.M. Nr
1453-XII din 25.05.93 prevede temei de exonerare vinovatia consumatorului. Desi
articolul 29 al legii nu prevede si cazul exonerarii pentru forta majora, acest
temei se poate deduce din dreptul comun. Cit priveste celelalte temeiuri de exonerare amintite mai sus in
legislatia civila a statelor cu traditie in acest domeniu, deci e momentul
oportun de a le introduce si in legislatia noastra, in viitorul Cod Civil.
Vinovatia
civila contractuala este atitudinea subiectiva reprosabila a debitorului
obligatiei contractuale fata de fapta sa ilicita (si urmarile acesteea)
constind in neexecutarea, executarea necorespunzatoare sau cu intarziere a
obligatiei care ii incuba.
Factorul
volitiv in materie contractuala, consta in vointa debitorului contractual de a
savirsi fapta ilicita, alegerea unei conduite contrare legii sau clauzelor
contractuale.
In
cazul raspunderii civile delictuale, vinovatia faptuitorului se raporteaza la o
fapta care a infrint vointa legiuitorului, incalcind obligatiile fixate de
acesta. In cazul raspunderi civile contractuale, vinovatia este raportata la
obligatiile izvorite din contract, fiind o vinovatie modulata la conditiile
contractului si care nu poate exista in afara acestuia.
Potrivit
legislatiei civile in materie contractuala, debitorul raspunde indiferent de
forma vinovatiei sale, adica indiferent de faptul ca neexecutarea obligatiei
sau executarea ei necorespunzatoare s-au facut cu intentie sau numai din
imprudenta.