21724puu82unu2t
21724puu82unu2t
Notiunea juridica de delict (crima)
Din
punct de vedere juridic , un comportament delincvent este definit
printr-o serie de trasaturi specifice , care se regasesc in majoritatea
sistemelor legislative si anume :
- reprezinta o fapta , o actiune (inactiune) cu caracter ilicit , imoral , ilegitim , ilegal , prin care sunt violate si prejudiciate anumite valori si relatii sociale ; un724p1282unnu
- aceasta fapta este comisa de o anumita persoana care actioneaza deliberat , constient si responsabil (cu alte cuvinte , are raspundere penala);
- fapta respectiva este incriminata si sactionata de legea penala .
Reprezentand
o institutie de baza a dreptului penal , delictul este o fapta
antisociala , ilicita, care lezeaza o serie de valori si relatii sociale
, fapta imputabila anumitor persoane si constitutiva de efecte juridice
, adica de raspundere penala .Pentru acest motiv , numai in prezenta
unei anumite fapte , considerata ilicita sau ilegala , norma prevede
sactionarea persoanei vinovate . Pentru a exista deci , raspundere
penala , trebuie sa existe , in primul rand , o fapta antisociala reala ,
savarsita de o anumita persoana care este responsabila , iar in al
doilea rand , fapta respectiva trebuie incriminata de legea penala .
Inexistenta uneia sau a mai multora dintre aceste trasaturi (ilicitatea ,
vinovatia , incriminarea) conduce , practic la inexistenta delictului
sau crimei ca atare .
Principiul
legalitatii delictului si sanctiunii (“nullum crimen sine lege”, “nulla
poena sine lege”) este inscris la loc de frunte in marea majoritate a
legislatiilor penale moderne , reprezentand suprema garantie a
respectarii drepturilor si libertatilor individuale . Din nefericire ,
acest principiu a fost neglijat sau ignorat de unele sisteme penale
totalitariste si inlocuit cu principiul “analogiei” delictului , ceea ce
a condus la comiterea unor abuzuri judiciare impotriva unor persoane
nevinovate .
Definirea
si circumscrierea delictului prin cele trei trasaturi mentionate au nu
numai o importanta teoritica generala ,cat si una practica , permitand :
a)
includerea , in categoria delictelor si crimelor , numai acelor actiuni
si fapte care intrunesc comulativ aceste trasaturi (de pilda , nu
reprezinta delict fapta comisa de un individ , care este lipsit de
discernamant sau de raspundere penala, sau savarsirea unei fapte care ,
desi este imorala , nu este incriminata de legea penala) ;
b)delimitarea
delictelor si crimelor de alte abateri sau incalcari al normelor de
drept, care nu afecteaza insa ordinea sociala si normativa si nu
pericliteaza viata si securitatea indivizilor , grupurilor ,
institutiilor (cum sunt , de pilda , contraventiile , delictele civile
,abaterile disciplinare sau administrative , fata de care sunt adoptate
sanctiuni civile, disciplinare , financiare , contraventionale etc.).
Spre
deosebire de alte sisteme penale , Codul penal roman elaborat in 1969
si aflat inca in vigoare , cu unele modificari facute in special dupa
1990 , nu utilizeaza notiunea de delict sau crima , ci pe cea de
infractiune .
Clasificarea faptelor antisociale in delicte , si crime se face , in functie de doua criterii :
a)cel al
gravitatii , tinandu-se cont de valoarea pagubei produse, valoarea
obiectului lezat, felul si modalitatea de comitere a faptei etc. ;
b)cel
al sanctiunii aplicate . Pe aceasta baza, in unele sistemepenale,
actiunile ilicite indreptate impotriva sigurantei statului , vietii
persoanelor , sau impotriva unor bunuri si valori deosebite , care au
produs efecte grave sau sunt comise prin violenta , cruzime, frauda si
coruptie sunt considerate crime , in timp ce faptele comise impotriva
unor valori si bunuri mai putin importante, din neglijenta sau culpa
sunt incriminate ca delicte.
Prin
utilizarea celui de al doilea criteriu , cel al sanctiunii (pedepsei) ,
faptele pentru care se aplica pedepse criminale sunt crime , in timp ce
cele sanctionate corectional sunt delicte .
Tot in functie de gravitatea si intensitatea sanctiunii aplicate , intr-o serie de sisteme penale se face distinctie intre :
a)delicte
sau crime politice , considerate ca deosebit de grave , cum sunt cele
care violeaza ordinea sociala , normatica , siguranta statului si
institutiilor sale fundamentale ;
b)delicte sau crime de drept comun , indreptate contra proprietatii , familiei , bunelor moravuri etc.
Recunoasterea
unor diferente intre cele doua tipuri de delicte - politice si de drept
comun - se concretizeaza in existenta,in mai multe legislatii, a unui
sistem special de sanctiuni pentru delicte politice (asa numitele
pedepse politice),teoretic, mai bland decat sistemul sanctiunilor
aplicate delictelor de drept comun .
Sistemul
nostru penal nu recunoaste nici diferentierea actelor antisociale cu
caracter penal in delicte si crime , si nici subimpartirea acestora in
delicte politice si delicte de drept comun.
Prin
articolul 17 din Codul penal, infractiunea este definita ca o “fapta
care prezinta pericol social ,savarsita cu vinovatie si prevazuta de
legea penala”.
Prima
trasatura ,aceea de pericol social, se refera la aspectul material,
obiectiv al infractiunii ;a doua priveste aspectul moral sau subiectiv
al infractiunii ,iar a treia include aspectul legal al infractiunii.
Criteriul
“pericolului social” avand o puternica incarcatura ideologica si de
clasa trebuie abandonat ,urmand a fi adoptate noi criterii democratice
,legitime si umaniste, in functie de care vor fi dezincriminate unele
fapte “periculoase” (cum ar fi de pilda , avortul-deja dezincriminat ,
cersetoria , vagabondajul , chiar prostitutia si homosexualitatea etc.)
si incriminate , in schimb , acele fapte care violeaza valori si relatii
sociale importante (cum ar fi , de pilda, coruptia , frauda bancara ,
evaziunea fiscala , crima organizata etc.) .
De
asemenea , in functie de exigentele prevenirii criminalitatii din tara
noastra , anumite fapte savarsite cu violenta (omor, viol, talharie) ,
prin frauda si coruptie vor trebui considerate drept crime, in timp ce
altele trebuie sa fie considerate delicte .
Tot
astfel , este necesara o departajare a delictelor si crimelor in:
politice si de drept comun, tratamentul de executare a sanctiunilor
pentru delictele politice urmand a fi mai moderat , comparativ cu cel
aplicat delictelor de drept comun .
Factorii si elementele delictului (crimei)
Fundamentand
trasaturile constitutive ale notiunii de delict sau crima, juristii
recunosc faptul ca el reprezinta, in primul rand, un fenomen social,
fiind estimat in functie de valorile si normele sociale de conduita pe
care le violeaza .Totodata, delictul dobandeste o conotatie juridica
prin consecintele sale prevazute de norma penala.
Ca fapta
antisociala, comisa in societate, crima presupune actiunea (inactiunea)
unei persoane, care atenteaza (cu discernamant si vinovatie) la anumite
valori si relatii sociale ce sunt protejate de normele de drept penal.
Plecand de la aceasta constatare, in doctrina dreptului penal se
considera ca orice delict include patru elemente sau factori:obiectul si
subiectul delictului, latura obiectiva si latura subiectiva a
delictului .
Dintre
acestia , obiectul si subiectul reprezinta factorii (sau conditiile)
delictului, in timp ce latura obiectiva si cea subiectiva alcatuiesc
elementele delictului . Pentru ca o anumita fapta sa constituie , de
pilda , delictul de furt sau talharie , ea trebuie sa intruneasca
cumulativ aceste elemente si conditii , adica : sa fie o fapta ilicita
prin care este lezat (furat , distrus , sustrat etc.) un anumit bun
(obiect) , de catre o persoana responsabila, prin care se produc
consecinte negative (pierderea sau distrugerea bunului) .
Dimpotriva,
nu constituie delictul de furt sau talharie fapta unei persoane lipsite
de discernamant sau iresponsabila (elementul subiectiv) ori disparitia
unui bun , in absenta unei actiuni desfasurate de o anumita persoana
(latura obiectiva) .
Obiectul
delictului se refera la valorile si relatiile sociale care sunt violate
sau lezate printr-o actiune ilegala sau ilicita. Pentru a preveni
violarea acestora si sanctionarea celor vinovati, normele dreptului
penal protejeaza cele mai importante si reprezentative valori sociale
recunoscute intr-o anumita societate .
Uneori ,
aceste valori sunt bineintelese , alteori sunt explicite; cateodata ,
ele apar sub forma unor clasificari operate de legiuitor (valori
intelectuale, politice , economice , estetice , religioase etc.) , in
timp ce , in unele legislatii , ele sunt concretizate si explicitate
(cum ar fi , de pilda , viata , sanatatea si demnitatea persoanei,
libertatea si frumusetea, proprietatea, familia , siguranta statului si
institutiilor democratice etc.).
Ocrotind
aceste valori , normele penale protejeaza de fapt , desfasurarea normala
a relatiilor sociale dintr-o anumita societate , prin asigurarea si
garantarea reciprotatii drepturilor si obligatiilor dintre indivizi,
grupur, institutii de stat, relatii si drepturi intemeiate pe incredere ,
respect si cooperare . De aceea , orice delict sau crima violeaza , in
ultima instanta , anumite drepturi (asteptari) apartinand fie
indivizilor (ca persoane fizice), fie statului ( in calitate de persoana
juridica), fie institutiilor sociale (ca persoane juridice) . De pilda ,
in cazul delictului de furt , sunt lezate si prejudiciate relatiile
(valorile) sociale referitoare la patrimoniu in general, la dreptul de
proprietate , in special .Tot astfel, prin delictul de abuz de incredere
(contra avutului public sau particular), sunt prejudiciate relatiile
sociale referitoare la increderea si cooperarea dintre indivizi si
institutii care-si asuma drepturi si obligatii reciproce privind dreptul
de proprietate.
Subiectul
delictului este fie o persoana care comite actiunea ilicita (subiect
activ) , fie persoana care sufera consecintele negative ale acestei
actiuni (subiect pasiv) .Subiect activ al interactiunii poate fi o
persoana fizica ( un individ),cat si o persoana juridica .
Legislatia
noastra penala considera ca numai persoanele fizice pot fi subiecte
active, nerecunoscand, asa cum se intampla in alte legislatii ,
calitatea de subiect activ si persoanelor juridice care pot comite
delicte in anumite imprejurari (si fata de care se adopta anumite tipuri
de sanctiuni, constand de pilda, din dizolvarea societatii sau bancii
frauduloase, confiscarea bunurilor, inchiderea localului etc.).
O persoana intruneste calitatea de subiect activ al delictului numai daca indeplineste trei conditii:
a) sa aiba o anumita varsta (care difera sensibil in diferite sisteme penale );
b) sa fie responsabila (ceea ce exclude persoanele iresponsabile sau lipsite de discernamant);
c) sa dispuna de libertatea de gandire (hotarare) si actiune .
Subiectul
pasiv al delictului, care poate fi orice persoana fizica sau juridica,
este acela care sufera de pe urma actiunii ilicite , avand dreptul la
restituiri materiale si morale , in functie de intensitatea si
gravitatea prejudiciului cauzat prin infractiune .
Latura
obiectiva -reprezinta elementul cel mai important care defineste
structura unui delict , fiind constituit dintr-o serie de aspecte ce
vizeaza : actiunea (inactiunea) delincventa, consecintele antisociale
produse , raportul cauzal dintre actiunea ilicita si consecintele
negative , precum si alti indicatori referitori la timpul si locul
delictului , modalitatile de comitere , mijloacele utilizate etc.
Prin
actiunea delincventa , sunt violate o serie de norme juridice cu
caracter prohibitiv , care interzic savarsirea anumitor acte si fapte (a
nu ucide , a nu fura , a nu insela s.a.) , in timp ce prin inactiune
(omisiune) sunt incalcate norme care stipuleaza in mod expres comiterea
anumitor actiuni .
Consecintele
si urmarile sociale ale faptei delincvente constau in producerea unor
pagube si prejudicii materiale si morale diferitelor persoane,
institutii si organizatii (moartea victimei, distrugerea bunului ,
lezarea demnitatii persoanei etc.).
Relatia
cauzala dintre actiunea delincventa si consecintele sociale periculoase
constituie , dupa opinia multor penalisti , aspectul cel mai important ,
intrucat numai pe baza stabilirii si dovedirii lui concrete instantele
judiciare apreciaza existenta si gravitatea delictelor .
Raportul
cauzal trebuie circumscris doar la actiunea (inactiunea) delincventa
care a povocat prejudiciul si la efectele acesteia asupra relatiilor si
valorilor lezate. Uneori stabilirea raportului cauzal este extrem de
dificila , intrucat , in realitate , nu exista , decat in anumite
situatii , o legatura directa , vizibila de la fapta la efect. Practica
judiciara releva numeroase situatii in care :
a)o singura actiune delincventa produce mai multe efecte ;
b)mai multe actiuni delincvente genereaza un singur efect ;
c)mai multe actiuni determina mai multe efecte .