La momentul actual, este cert faptul că într-un stat
democratic suveranitatea poporului este exercitată prin vot. Cetăţeanul are
dreptul să-şi aleagă reprezentanţii care să cârmuiască după un model general
acceptat şi reciproc avantajos. Prin vot, cetăţeanul îşi exprimă acordul sau
dezacordul faţă de un mod de a face politică. Atunci când cetăţenii sunt
nemulţumiti de politicieni soluţia nu o reprezintă absenteismul, ci
sancţionarea lor prin vot!
Mulţi adversari ai votului obligatoriu spun că votul
e un drept care nu poate fi îngrădit. Eu cred că votul e un drept şi, în
acelaşi timp, o obligaţie cetăţenească. Drept urmare, cei care impută votului
obligatoriu faptul că ar fi antidemocratic simplifică lucrurile într-o manieră
‚anarhică”, aş spune.
Criticii votului obligatoriu spun că nu merg la vot
pentru că nu au cu cine să voteze şi că votul obligatoriu nu schimbă calitatea
clasei politice. Poate fi adevărat, dar, în mod cert, absenteismul nu va
determina nicio îmbunătăţire a clasei politice. Simpla nemulţumire şi chiar
dezgustul faţă de politică şi politicieni nu o să ajute pe nimeni. O implicare
civică masivă poate face însă ceva în acest sens.
În conformitate
cu art 11 al Codului Electoral al Republicii Moldova, dreptul
de a alege îl au cetăţenii Republicii Moldova care au împlinit, inclusiv în
ziua alegerilor, vîrsta de 18 ani, cu excepţia celor privaţi de acest drept în
modul stabilit de lege. În acelaşi Cod, prin art 12 este consacrat dreptul de a
fi ales. În sensul său, dreptul de a fi aleşi îl au cetăţenii Republicii
Moldova cu drept de vot care întrunesc condiţiile prevăzute de prezentul cod.
Spre
deosebire de Constituţia Republicii Moldova, în legea supremă a României, acest
drept fundamental este dezbinat în două. Astfel, art 36 consacră Dreptul de vot. În conformitate
cu textul acestui articol: (1) Cetăţenii au drept de vot
de la vîrsta de 18 ani, împliniţi pînă în ziua alegerilor inclusiv.(2) Nu au
drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi nici
persoanele condamnate, prin hotărîre judecătorească definitivă,
la pierderea drepturilor electorale.
Revizuirea
Constituţiei din 2003 a
făcut posibilă execitarea drepturilor de a alege şi a fi ales
şi pentru cetăţenii Uniunii Europene care îndeplinesc condiţiile legale după
aderarea României la
Uniunea Europeană ( art. 16 aln. 3), dar numai în cadrul
alegerilor locale, alegeri prin care nu se exprimă suveranitatea de stat.
Existenţa de jure a proclamării dreptului
de a alege în stat aduce la existenţa posibilităţii alegerilor democratice
într-un stat de drept, fapt care constituie democraţia reprezentativă în
acţiune. Prin „democraţie reprezentativă’’ se înţelege acel regim politic în
care poporul, prin intermediul dreptului său de a alege, îşi manifestă voinţa
prin intermediul unor reprezentanţi ai săi. Astfel, democraţia reprezentativă
întruchipează sistemele politice ce se caracterizează prin faptul că puterea
supremă în stat nu se exercită direct de popor, ci prin intermediul unor organe
alese pentru o anumită perioadă de timp.
În SUA, deşi actul de a vota pentru un candidat sau altul este din punct de
vedere tehnic o conduită nonverbală, probabil din motiv că este un act comunicativ
primeşte totuşi protectia
primului Amendament. Votarea unui
candidat – fără a avea opţiunea “niciunul de mai sus” – este asemănătoare
celorlalte acte nonverbale cum ar fi purtarea unei banderole negre în semn de
protest pentru războilul din Vietnam,
care a obţinut protecţia Primului Amendament oferită de către Curtea
Supremă în trecut. Teoretic, alegerea unui candidat pentru
biroul federal nu este altceva decat o
altă formă de a spune: ”Eu, Joe Votant, îl prefer pe Jane la preşedinţia
Statelor Unite ale Americii.
Proprietăţile expresive ale opţiunii “niciunul de mai sus”, cu toate
acestea sunt supuse dezbaterii. După cum s-a menţionat anterior, regimul de vot
obligatoriu propus în această lucrare include prezenţa unei opţiuni “niciunul
de mai sus” pe fiecare buletin de vot. Alegerea acelei opţiuni îndeplineşte
datoria de a vota .
Dupa părerea lui Spence v .Washington, opţiunea “niciunul de mai sus“ cel
mai probabil nu este comunicativă, deoarece nu reuşeşte să transmită un mesaj
individualizat. Spence este de părere că o conduită nonverbală este protejată
de către Primul Amendament atunci când (1) există o intenţie de a transmite un
mesaj particularizat şi (2) “în circumstanţele date, credibilitatea ar fi atât
de mare încât mesajul ar fi înţeles de către cei care îl văd“.
Alegerea opţiunii “niciunul de mai sus” nu transmite probabil un “mesaj
particularizat” după părerea lui Spence. Se poate imagina cu uşurinţă un
argument care indică faptul că votul
“niciunul de mai sus” reprezintă
sprijinirea sau critica unei anumite
poziţii politice .
În concluzie vom statut că Democraţia nu este
votarea propriu-zisă, ci calcularea voturilor. Este desemnarea
"voită" a celor mai buni dintre noi, care să ne reprezinte şi să
vorbească în numele nostru. Iar dacă noi, nouă ni s-ar părea că cei investiţi
nu fac ceea ce noi le-am cerut când au fost investiţi şi nu respectă legile
democraţiei, ar trebui ca aceştia să-ţi inceteze mandatul şi să se prezinte în
faţa Poporului. Asta chiar înaintea termenului, adică imediat ce Poporul o
cere.
Astfel, voinţa poporului constituie baza puterii de
stat. Această voinţă se exprimă prin alegeri libere, care au loc periodic prin
sufragiu universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. Statul Republica
Moldova garantează astfel, dreptul de a alege a cetăţenilor prin apărarea
principiilor democratice şi a normelor dreptului constituţional şi electoral.
