INTRODUCERE
Actualitatea: Puterea
publică – axa fundamentală a sistemului constituţional – fiind esenţialmente o
putere politică, oficializată şi organizată în instituţii, prin care se
articulează statul, ea nu poate fi concepută, în ambianţa contemporană,
abstracţie făcând de existenţa şi de acţiunea partidelor politice, care îşi
propun tocmai cucerirea şi conservarea puterii politice sau măcar influenţarea
ei. Astăzi se consideră că un regim politic nu provine exclusiv din
regulile instituţionale, ci el rezultă din combinarea sistemului constituţional cu sistemul de partide. Conceptul de sistem de partide acoperă atât ponderea spectrului de partide, cât şi interacţiunea dintre acestea, cu directă legătură asupra sistemului constituţional dat. În aspect particular, sistemul partidist determină sau influenţează sistemul politic, influenţă concretizată, în special, în stabilitatea guvernelor, accesul la putere al diferitor pături sociale, relaţiile dintre acestea etc.

Gradul de
cercetare a temei: În cercetarea prezentei teme sau afirmat aşa
autori ca: Vasilescu F., Sisteme de partide în dreptul
constituţional comparat, Piţurcă A., Bazele Ştiinţei Politice,
Sartori G., Parties and Party Systems, Ionescu V.,
Democraţie – vis şi realitate, Moraru A., Iorga E., Legislaţie şi mecanisme de
control privind finanţarea partidelor politice, Gilia C., Sisteme şi proceduri
electorale etc.
Scopul şi obiectivele tezei. Scopul
principal al investigaţiei este identificarea sistemului
partidist.
Importanţa teoretică şi valoarea
aplicativă a lucrării. Valoarea aplicativă şi semnificaţia
teoretică ale studiului realizat constau în rezultatele obţinute şi în concluziile
sintetizate în urma determinării sistemului partidist.
Este foarte important ca acestea să fie aduse la cunoştinţa
mediilor academic şi ştiinţific, partidelor politice şi instituţiilor de stat,
liderilor de opinie şi reprezentanţilor societăţii civile.
Sumarul
compartimentelor lucrării: Teza constă din: Introducere;
Analiza situaţiei, Compartimente de bază – 2 capitole; Concluzii generale şi
recomandări; Bibliografie.
CUPRINS:
INTRODUCERE.................................................................................................. 3
PARAGRAFUL I Sistem partidist: concept şi determinări................................. 4
PARAGRAFUL II Determinarea sistemului partidist concret
prin prisma caracteristicii tipologice.............................................................................................................. 7
CONCLUZII......................................................................................................... 12
BIBLIOGRAFIE................................................................................................... 14
Pentru a citi mai departe nu ezitati sa ne contactati .. CONTACTE