Antraxul
Antraxul este o boala
infectioasa acuta , determinata de Bacillus anthracis, afectand in mod
primar animalele si indeosebi ierbivorele , de la care poate fi transmis
la om , sub doua forme principale : carbune extern sau cutanat (forma
uzuala) si carbune intern (pulmonar , digestiv , meningian), de aparitie
mai rara .
Istoric. Boala la
animale a fost remarcata de milenii. In secolele trecute au aparut
epidemii in mai toate tarile , indeosebi in unele regiuni al caror sol
era intens contaminat cu spori de bacili carbunosi („campiile
blestemate” din Franta). Maret (1752) si Chaussier (1780) au descris
carbunele cutanat la om . Agentul cauzal al carbunelui este prima
bacterie pusa in evidenta de Pollender (1849) si apoi de Davaine (1863) .
Bacilul carbunos a fost izolat si descris de Koch in 1876 . In
1880-1881 , Pasteur a preparat un vaccin cu gernmeni atenuati , cu care a
vaccinat cu succes animalele expuse la antrax. Intre 1895 si 1906 , a
fost introdus in terapeutica serul anticarbunos .
Etiologie
Bacillus anthracis (genul
Bacillus ; familia Bacilaceae) este un bacil lung (3-8 microni lungime) ,
grampozitiv , imobil , cu capetele taiate drept , izolat sau asezat in
lanturi scurte . In organism si pe geloza-sange apare inconjurat de o
capsula. Nu este rezistent la caldura si la agenti chimici (moare intr-o
ora la 55*). In afara de forma vegetativa, bacilul carbunos
dezvolta spori, insa numai in prezenta oxigenului sau expunere la aer.
Sporii sunt extrem de rezistenti, ramanand in organismul animal, in
produsele acestuia (par, piele) sau in pamant timp de ani (chiar 40 de
ani), mai ales daca sunt feriti de lumina. Astfel se explica persistenta
contaminarii unor pasuni in anumite regiuni, unde vitele se infecteaza
regulat. In laboratorul Institutului de igiena din Gotingen s-au gasit
spori viabili, care au dezvoltat colonii dupa aproape 70 de ani de
conservare. Pe frotiurile fixate si colorate, dupa metodele obisnuite,
sporii raman viabili si virulenti, dand boala la soareci. Sporii rezista
la caldura uscata la 150*, timp de ½-1 ora; sunt distrusi prin fierbere
in 10 minute. Sporii sunt distrusi si prin formol 10%,in15 minute, insa
rezista la solutii de sublimat sau de fenol 5%.sunt mai sensibili la
agenti oxidanti, fiind omorati in 15 minute de o solutie 4% de MnO4K si
intr-o ora de o solutie 4% de peroxid de hidrogen.
Sensibilitatea la antibiotice. Bacilul carbunos este sensibil la: penicilina,
tetracicline, cloramfenicol (cu variatii pentru unele tulpini),
ampicilina, eritromicina, kanamicina, si gentamicina. Este moderat sensibil la streptomicina.
Morbiditatea la om este
mare in tarile agricole si cu productie de animale, in aceste tari:
17/100000 de locuitori (Kenya), 25/100000 de locuitori (Portugalia). In
tara noastra morbiditatea prin carbune este redusa, scazand mult in
ultimii ani: 0,4/100000 de locuitori, in 1975 (fata de 1,6/100000 in
1961). In tarile cu caracter industrial, antraxul apare la muncitorii,
care lucreaza cu produse animale (par, piei). Antraxul are un caracter
de boala infectioasa profesionala, afectand pe langa zootehnicieni si agricultori, pe muncitorii care manipuleaza animale sau produsele acestora: lana, piei, par.
Tratamentul antimicrobian reprezinta medicatia de baza. Antibioticul de electie este penicilina G : 4 000 000-6000 000 U./24 de ore, timp de 7 zile. La cei sensibilizati la penicilina, se recurge la tetraciclina sau la eritromicina (2-3 g/24 de ore). In formele comune, medicatia antimicrobiana este suficienta.
Serul anticarbunos se
adauga la antiboticoterapie, in cazurile grave, in doze de 200ml/24 de
ore, timp de 2-3 zile. Inainte de aparitia antibioticelor s-a
inregistrat cu doze mari de ser o mortalitate de numai 4,8%, pe 247
cazuri. In cazuri de meningita, serul s-a aplicat si intrarahidian.
